Nu vreau să mai fiu sărac
de Andrei Chira
O incursiune în sufletul unui om de rând care vrea o viață mai bună și luptă pentru a-și depăși condiția. Un proces terapeutic. O critică la adresa sistemului, un manifest social și cultural ancorat în realitățile României post-decembriste.
Cartea diverge în câteva puncte esențiale de la canonul literaturii de dezvoltare personală încât aș putea spune că nici nu e o carte de acest gen. E altceva, mult mai interesant.
„Un manifest cultural, vocea unei generații…
„Avem aici o nestemată a spațiului social…
„Simt că citesc jurnalul personal al cuiva…
„Dovadă de maximă vulnerabilitate…
„Întâmplări pline de emoție, simți împreună cu autorul…
„Un bun moment pentru a-ți pune întrebări…
„O poveste despre viață reală, directă, onestă…
„O dovadă clară că se poate ieși din „bulă” și blocaje…
Capitole
Fiecare capitol reprezintă o luptă… cu frica, filtrele mentale, barierele, reale sau imaginare, externe sau autoimpuse, și cu influențele mediului.
- Ieși din bulă
- Nu știi ce nu știi
- Nu mai fi sărac
- Definește-ți valorile personale
- Definește-ți singur bogăția
- Învață să înveți
- Acționează
- Alege să nu-ți pese de ce zice lumea
- Lasă oamenii potriviți să te găsească
- Învingeți frica acceptând-o
- Provoacă-te pe tine însuți
- Ia-ți timpul înapoi
- Vinde ce știi să faci
- Cunoaște-te pe tine însuți
- Creează
- Renunță la plasa de siguranță
- Respectă-te pe tine însuți
- Pune sănătatea pe primul loc
- Renunță la competiție
- Succesul e inevitabil
Fragmentul preferat al autorului
Pasajul e o metaforă a întregii cărți și descrie atât drumul fizic de la sat la oraș, cât și drumul metaforic dintre două lumi.
Elena avea liber duminica și joia după-amiaza și ne întâlneam în Roma. Luam autobuzul de la Ponzano până la Prima Porta, apoi “il trenulețo”, un metrou de suprafață, până la stația Flaminio. Nu compostam niciodată biletul, stăteam mereu în față, atent să văd dacă sunt controlorii în următoarea stație, pregătit să sar și s-o iau la fugă. Ajuns în Flaminio, îmi croiam drum printre navetiștii grăbiți și vânzătorii ambulanți de nimicuri, cu cearșafurile întinse pe jos, pregătiți să le strângă dintr-o mișcare dacă apare poliția.
Ridicând privirea din trotuar, mi se arăta impunătoare Porta del Popolo, parte a zidurilor Romei, aruncându-și umbra gri peste stradă. Treceam prin arcada magică de cealaltă parte, unde se desfășura scăldată în soare Piazza del Popolo, colorată și vibrantă, forfotind de turiști de toate națiile. Traversam piața, dezbrăcându-mi haina groasă și grijile odată cu ea, preluând voia bună a oamenilor, admirând împreună cu ei locurile. În stânga, niște trepte urcă spre parcul Villa Borghese, de unde se poate vedea orașul. În dreapta, un bulevard traversează Tibrul, mergând către Vatican. Drept înainte se întinde Via del Corso, faimoasa pietonală romană, cu magazinele de firmă și atracțiile istorice din jur: Piazza di Spagna cu ale sale trepte celebre sau Fontana di Trevi, plină ochi de oameni aruncând bănuți pe spate, punându-și dorințe doar de ei știute.
Lăsând aglomerația Corso-ului în urmă, ajungeam la Piazza Venezia, unde mă întâlneam cu Elena, care venea cu tramvaiul din cealaltă parte a orașului. De aici plecam la plimbare, de fiecare dată în altă direcție, admirând orașul, observând oamenii și stilul lor de viață. Am făcut acest drum de zeci de ori, dar într-o zi de joi n-am mai ajuns în Roma.
Cumpără cartea
„Nu vreau să mai fiu sărac” este disponibilă în varianta tipărită și în varianta electronică, eBook.